CERCETARE DEZVOLTARE
Centrul de Transfer Tehnologic Inteliform – CTT Inteliform
Centrul de Transfer Tehnologic INTELIFORM funcționează ca departament fără personalitate juridică în cadrul SC INTELIFORM SRL. CTTI a fost înființat în anul 2017, prin Ordinul MCI 713 din 22.11.2017, având ca domeniu de activitate transferul tehnologic în domeniul Ingineriei mecanice și Industriei auto.
CTTI este o etapă logică în procesul de dezvoltare a SC INTELIFORM SRL și o metodă de a capitaliza expertiza extinsă pe care compania o are în domeniul fabricării de piese și echipamente pentru industria automotive și în inginerie mecanică, dar și experiența în dezvoltare-cercetare de produse și procese, obținută în diverse proiecte de cercetare.
Viziunea CTT Inteliform este de a deveni cel mai important centru de cercetare-dezvoltare si transfer tehnologic independent din România din domeniul automotive.
Misiunea CTT Inteliform reflectă, într-o oarecare măsură, viziunea și constă în dorința echipei de management de a ajuta sectorul automotive din regiunea Vest și din România să crească pe lanțul valoric prin introducerea de procese și tehnologii inovative în cadrul companiilor.
Domenii de activitate
• Stiinte tehnologice
• Inginerie mecanica
• Eco-nano-tehnologii şi materiale avansate
Structura organizatorica
Obiective pe termen scurt şi mediu
• Cresterea potentialului de absorbtie tehnologica al agentilor economici
• Diversificarea surselor de finantare
• Perfectionarea si utilizarea eficienta a capitalului uman autohton
• Cresterea competitivitatii prin produse cu valoare adaugata ridicata
Obiective pe termen lung
• Consolidarea si dezvoltarea durabila a sectorului productiv
• Crearea unui mediu favorabil dezvoltarii durabile a intreprinderilor
• Cresterea numarului de IMM care aplica tehnologii noi
Rezultate estimate a se obţine
• Dezvoltarea potentialului beneficiarilor de absorbtie a rezultatelor activitatii de Cercetare, Dezvoltare, Inovare.
• Informare inovativa si tehnologica a beneficiarilor
Servicii si activitati furnizate de catre CTT Inteliform
• servicii de asistenţă în afaceri pentru inovare şi transfer tehnologic;
• servicii de cercetare-dezvoltare;
• servicii de asistenţă şi consultanţă pentru realizarea de modele experimentale şi prototipuri;
• obţinerea de fonduri în cadrul unor programe naţionale şi internaţionale;
• identificarea partenerilor din mediul universitar şi de cercetare;
• informare cu privire la priorităţile naţionale, regionale şi locale
• informare şi conştientizare asupra conceptelor de inovare, calitate, transfer de tehnologie, competitivitate
• atragerea de noi parteneri în procesul de transfer de tehnologie şi inovare generat de proiectele derulate în cadrul planului naţional;
• sprijinirea întreprinderilor industriale în creşterea competitivităţii industriale prin inovare
• sprijinirea organizaţiilor de cercetare-dezvoltare în eforturile de orientare către satisfacerea cerinţelor întreprinderilor industriale din sector
• asigurarea accesului simultan la fonduri şi expertiză
Strategia CTT Inteliform
CTT Inteliform doreste dezvoltarea capacitățile de cercetare-dezvoltare și transfer tehnologic în domeniul Eco-nano-tehnologii și materiale avansate, subdomeniul Sectorul componente pentru automobile, zonă în care are deja expertiză și a realizat activități de cercetare și de transfer tehnologic.
Dezvoltarea capacităților se va face atât din punct de vedere al proceselor de fabricație, cât și din punct de vedere al dezvoltării de produs.
Oportunități si directiile de dezvoltare identificate sunt urmatoarele:
1. Valorificarea abilitatilor si capabilitatilor de cercetare-dezvoltare-inovare si transfer tehnologic generate la nivelul personalului si partenerilor CTT Inteliform, printr-o abordare antreprenoriala a rezultatelor cercetarii (brevete, alte rezultate cu caracteraplicativ), fie prin programe nationale de cercetare (PN III), fie prin programe de valorificare a cercetarii (Programul Operational Competitivitate, alte finantari europene);
2. Abordarea de parteneriate regionale si europene pentru accesarea de proiecte de tip Horizon 2020, in special pe directiile de specializare inteligenta promovate prin Strategia Europeana de Cercetare 2014-2020
3. Prestarea de servicii specifice de cercetare, dezvoltare, inovare si transfer tehnologic, precum si servicii de consultanta specifice, intr-o gama cat mai diversificata si la un nivel de expertiza cat mai ridicat;
4. Construirea si operationalizarea unei platforme de comunicare intre mediul academic si mediul economic, care sa accelereze interactiunea intre cele doua medii, inclusiv prin constituirea de echipe mixte de cercetare, dezvoltare, inovare si transfer tehnologic, crearea si promovarea serviciilor de transfer tehnologic