ACOPERIRI CU PELICULE NANOMETRICE (PVD)
Aplicații în nanotehnologie
Inteliform este prima companie de producție mecanică din vestul țării care realizează acoperiri cu nanostraturi ale suprafețelor materialelor.
În anul 2010, în urma unui program de cercetare, am dezvoltat o instalație de depunere PVD pentru acoperiri cu nanostraturi.
PVD (Physical Vapor Deposition) este o tehnică de acoperire a suprafețelor în condiții de vid și presupune transfer de material la nivel atomic. Acest tip de acoperire îmbunătățește considerabil rezistența la uzură și oxidare și crește eficiența în utilizare, prin performanțe sporite și durată de viață mai mare a componentelor acoperite.
Avantajele acoperirii cu pelicule nanometrice
- Siguranță, eficiență și performanțe ridicate în exploatare
- Rezistență sporită la coroziune, comparativ cu galvanizarea
- Rezistență ridicată la impact, frecare și temperaturi ridicate
- Varietate largă de materiale organice și mai ales anorganice care pot fi utilizate pentru obținerea nanostraturilor
- Metoda non-invazivă; efectele asupra mediului sunt notabil reduse în comparație cu alte tehnici de acoperire (galvanizare, vopsire)
- Reducerea costurilor cu mentenanța componentelor acoperite
Aplicațiile tehnicii PVD
Acoperirea cu nanostraturi se folosește cu succes în domenii cum sunt:
- Prelucrări mecanice de înaltă precize
- Fabricarea diverselor tipuri de matrițe, scule de tăiere sau formare, piese de schimb pentru echipamentele de proces
- Industria auto
- Industria aeronautică
- Inginerie medicală
- Industria armamentului
- Inginerie optică
Metoda PVD crește considerabil eficiența și profitabilitatea proceselor tehnologice, prin:
- prelungirea duratei de viață a pieselor, componentelor și sculelor acoperite
- reducerea costurilor cu întreținerea echipamentelor
- creșterea calității globale a produselor finite dezvoltate de partenerii noștri industriali